Criza grădiniţelor este doar primul simptom al unui colaps demografic care poate fi prevenit dacă România isi elaborează o strategie naţională de populaţie si dezvoltare care să ia in considerare schimbările demografice.
Marile orase din România se confruntă cu o criză majoră de locuri la grădiniţe. in Constanţa, Iasi si Timisoara numărul cererilor de inscriere depăseste cu mult locurile disponibile, iar cea mai gravă situaţie este la Bucuresti, unde 8.000 de copii prescolari vor rămâne in afara sistemului de invăţământ in această toamnă.
Situaţia aceasta s-a creat in urma cresterii constante a natalităţii intre 2003 si 2005, in special in Bucuresti si in orasele mari, si a migraţiei către mediul urban a familiilor tinere care au copii mici. in fiecare an, numărul de nasteri a crescut in toată ţara – cu 2.000 in 2003, 4.000 in 2004, 5.000 in 2005. in Bucuresti sporului natural i se adaugă anual in jur de 1.000 de copii de vârstă prescolară care se mută in oras.
Criza grădiniţelor survine după o lungă perioadă de scădere continuă a numărului de copii – de la 360.000 pe an inainte de 1989 la 200.000 pe an in 2002 – care a dus la inchiderea multor grădiniţe si scoli si care va afecta sistemul de invăţământ superior in anii care urmează – generaţiile mai puţin numeroase născute după 1990 vor intra la facultate incepând cu 2008-2009. Revirimentul natalităţii, care a inceput in 2003 pe fondul acordării indemnizaţiei pentru cresterea copilului – de 800 RON până la vârsta de doi ani – a prins sistemul pe nepregătite, desi existau date statistice care sa prevadă aceste schimbări. Iar numărul de nou-născuţi a inceput deja să scadă usor de la 221.000 in 2005 la 219.500 in 2006, ceea ce inseamnă că peste 4-5 ani va scădea iar cererea pentru invăţământ prescolar si multe dintre investiţiile care se fac acum in grădiniţe noi vor fi inutile.
Genul acesta de discrepanţe intre situaţia demografică si sistemul social se va acutiza in scurt timp si in alte domenii: pe piaţa muncii, unde forţa de muncă va scădea dramatic din cauza emigraţiei si a numărului mic de tineri; in sistemul de sănătate, unde numărul din ce in ce mai mare de vârstnici va cere servicii medicale specifice, geriatrice, pe care sistemul românesc nu este pregătit să le ofere. Exemplele pot continua, si ele nu sunt decât cele mai evidente consecinţe ale schimbărilor demografice din România: scăderea si imbătrânirea populaţiei.
România are nevoie de o strategie naţională de populaţie si dezvoltare care, bazându-se pe prognozele Institutului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, ale Diviziei pentru Populaţie a Naţiunilor Unite si ale Eurostat, să ofere soluţii pentru a putea face faţă acestor schimbări. Toate aceste proiecţii arată că populaţia României va scădea dramatic si va fi din ce in ce mai vârstnică. Pentru anul 2050, se estimează că populaţia va număra 14-16 milioane de locuitori, din care doar 10% vor fi activi pe piaţa muncii, ceea ce inseamnă că un contribuabil va plăti pentru pensiile, educaţia si serviciile de sănătate ale altor 9 persoane.
România poate fi pregătită numai ţinând cont de prognozele detaliate ale demografilor si de statisticile la zi care oferă o imagine exactă a situaţiei populaţiei, precum si luând in considerare din timp consecinţele pe care le au măsurile cu efect demografic.