La data redactarii acestui proiect de lege institutia "Avocatul copilului" este prezenta atat in tari care sunt membre ale Uniunii Europene, cat si in alte tari europene, cum ar fi Norvegia (în fapt, tara care a creat institutia), Rusia, Croatia sau Macedonia.
Consideram ca este nevoie de un departament special sau de o institutie independenta cu atributii in monitorizarea drepturilor copilului la nivel national si cu putere de decizie si actiune pentru ca problemele semnalate de copii sa fie intr-adevar luate in consideratie si rezolvate in conformitate cu legislatia.      
Romania trebuie sa urmeze exemplul altor state europene care au inteles necesitatea unei astfel de institutii si au creat Avocatul Copilului ca institutie distincta cu rol de monitorizare, aparare si promovare a drepturilor si intereselor copilului.
Experienta pozitiva a tarilor care au adoptat aceasta institutie reprezinta nu doar un progres incontestabil in domeniul monitorizarii, apararii si promovarii drepturilor si intereselor copilului, ci si un factor indispensabil, in lipsa caruia nu se poate realiza bunastarea generala a copilului.
In cazul Rusiei exista de altfel cinci birouri regionale ale institutiei "Avocatul copilului", de asemenea, in Belgia exista o institutie a "Avocatului copilului" pentru comunitatea flamanda si una pentru comunitatea franceza (valona). Trebuie mentionat faptul ca institutia "Avocatul copilului" este prezenta si in S.U.A. - in unele state federale, cat si in unele regiuni din Canada, neexistand o reglementare unitara la nivel national, dat fiind ca atat statele federale americane, cat si regiunile din Canada au autonomie legislativa.
Propunem ca departamentul pentru drepturile copilului sa se infiinteze in Romania in cadrul institutiei Avocatul Poporului datorita unei necesitati vizibile pentru un departament suplimentar specializat in drepturile copilului. Acest departament, care face obiectul acestei propuneri legislative, reprezinta o realitate functionala de necontestat in peste jumatate din statele continentului european, dar si peste ocean, in S.UA., in unele state federale si in Canada, in anumite regiuni sau districte.
Acest departament pentru drepturile copiilor reprezinta nu doar un progres incontestabil in domeniul monitorizarii, apararii si promovarii drepturilor si intereselor copilului, ci si un factor indispensabil, in lipsa caruia nu se poate realiza bunastarea generala a copilului. Departamentul Avocatul Copilului ar putea creste capacitatea autoritatilor statului din Romania de a monitoriza implementarea legislatiei din domeniul drepturilor copilului prin crearea unui mecanism de comunicare intre principalii responsabili in protectia drepturilor copilului Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului ANPDC, Ministerul Public, organizatiile neguvernamentale, instantele de judecata si barourile avocatilor. 
Specializarea pe domenii a institutiei "Avocatul poporului" si crearea mai multor institutii la nivelul unei tari este tendinta actuala ce deriva din constatarea faptului ca reprezentarea si apararea  drepturilor si intereselor diverselor grupuri sau categorii sociale este tot mai dificila intr-un cadru general, cum este cel al "Avocatului poporului" la nivel national, astfel ca se impune o specializare, in acest context aparand si "Avocatul Copilului"  sau departamentul care sa apere si sa promoveze drepturile si interesele copilului.Mare parte din actualele probleme din domeniul implementariidrepturilor copilului sunt datorate si faptului ca nu exista o institutie care sa reprezinte COPILUL si drepturile acestuia in relatia cu principala autoritate decizionala – Guvernul Romaniei.
Astfel desi s-a recunoscut ca specializarea judecatorilor si procurorilor este imperios necesara pentru ca drepturile copilului sa nu ramana doar la nivel declarativ, tribunalele pentru minori întarzie sa apara.

          Romania a adoptat in anul 2004 un pachet de legi ce reformeaza protectia drepturilor copilului (Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legea privind regimul juridic al adoptiei). Legislatia nationala se completeaza cu multe instrumente internationale, care prin ratificare de catre Romania, au devenit parte din dreptul intern (Legea 100/1992 privind ratificarea Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, Legea 15/1993 privind Conventia Europeana in materia adoptiei de copii, Legea 84/1994 privind ratificarea Conventiei asupra protectiei copilului si cooperarii in materia adoptiei internationale, Regulile privind standardele minimale pentru administrarea justitiei juvenile ale Natiunilor Unite- Regulile de la Beijing, Liniile directoare ale Natiunilor Unite pentru prevenirea delicventei juvenile - Liniile directoare de la Ryad, Regulile Natiunilor Unite pentru  protectia minorilor privati de libertate si Liniile directoare de actiune privind copiii din sistemul judiciar penal).
          Toate standardele impuse prin reglementarile internationale adoptate de Romania cer un sistem orientat in folosul copilului, care trebuie recunoscut ca subiect distinct de drepturi si libertati fundamentale, un sistem in care toate actiunile care privesc copilul sunt calauzite in primul rand de principiul interesului superior al copilului.
        Totusi, in ciuda gamei largi de instrumente ce reglementeaza drepturile copilului, in numeroase aspecte aceste drepturi nu sunt intotdeauna respectate sau luate in calcul, lipsind un departament care sa actioneze deopotriva ca aparator, mediator si gardian in privinta acestor drepturi. Este adevarat ca activitatea unuia dintre adjunctii Avocatul Poporului este specializata pe drepturile unor categorii de persoane intre care se regasesc si copiii, fara a exista insa o specializare exclusiv pe drepturile copilului.
Astfel, unul dintre adjunctii Avocatului Poporului este specializat pe drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor si persoanelor cu handicap.
        Se observa astfel ca activitatea acestui adjunct al Avocatului Poporului trebuie sa acopere problemele mai multor categorii de persoane, altele decat copiii, atributiile sale nefiind specializate doar pe drepturile copilului. Astfel, numarul prea mare de atributii afecteaza activitatile legate de protectia drepturilor copilului.
        O alta problema de luat in calcul in privinta activitatii Avocatului Poporului este lipsa personalului specializat in drepturile copilului, fapt care ingreunează apararea si promovarea drepturilor si intereselor copilului.
Toate aceste neajunsuri pot fi remediate numai prin infiintarea departamentului Avocatului Copilului, care sa fie un departament separat in cadrul institutiei Avocatul Poporului, specializata exclusiv pe monitorizarea, apararea si promovarea drepturilor si intereselor copilului.
          Exista deja suficiente exemple de state care au creat institutia Avocatului Copilului si fac in mod clar progrese in privinta protectiei minorilor. Recomandarea 1286 a Adunarii Parlamentare asupra unei strategii europene pentru copii a urgentat puternic crearea unor asemenea posturi la nivel naţional, cu garantarea independentei si profesionalismului necesar pentru o imbunatatire reala in situatia copiilor. Aceste state pot servi drept exemplu pentru tara noastra, chiar daca institutia trebuie adaptata la specificul si cerintele societatii romanesti.
Constitutia Romaniei a ridicat la nivel de principiu protectia ,,copiilor si tinerilor", in art.45 garantand libera dezvoltare a personalitatii umane, interzicerea exploatarii minorilor sau folosirea la activitati care le pun in primejdie viaţa şi interzicerea angajării minorilor sub 15 ani. La 1 ianuarie 2005 a intrat in vigoare Legea 272/2004.  Aceasta lege stabileste "cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului" este o lege cuprinzatoare care abordeaza copilul ca fiinta umana unica si speciala, ce are dreptul de a primi o atentie si un tratament special.
Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului reprezinta un progres din punct de vedere legislativ. Este o lege moderna, europeana, armonizata cu prevederile Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului si cu alte tratate europene. Scopul ratificarii Conventiei, acela al bunastarii copilului, se poate realiza, insa, prin implementarea acestei legislatii.
.         Pana la adoptarea Legii 272/2004, protectia copilului depindea strict de domeniul administrativ, in mod centralizat din 1990 în 1997 si descentralizat ulterior, fiind de competenta colectivitatilor teritoriale si a judetelor, incepand cu acea data. Aceasta descentralizare, prost pregatita, aplicata fara mijloace suficiente, a provocat o criza institutionala in 1999.
Legea 272/2004 transfera o mare parte din atributiile Comisiei pentru Protectia Copilului puterii judecatoresti prin introducerea instantei in procesul de protectie a copilului.
Specialisti din domeniul protectiei copilului, judecatori, avocati, procurori, asistenti sociali, psihologi, reprezentanti ai ministerelor si agentiilor de specialitate au analizat noul cadru normativ, prin prisma temelor evidentiate, elaborand mai multe concluzii i recomandari, printre care:
- in procesul de definitivare a proiectelor de legi nu au fost consultati specialistii, tehnicienii, cei care au responsabilitatea aplicarii legii. Pentru acest motiv, in faza de implementare apar multe neconcordante si neintelegeri;
- neintocmirea unui plan pentru faza de pregatire si apoi pentru cea de aplicare a legii, care se refera la resursele umane, administrativ-tehnice i financiare, creeaza blocaje in sistemele de asistenta sociala si juridica;
dispozitiile privitoare la copilul delincvent nu se pot pune in aplicare, neexistand institutii si servicii specializate. Desi Legea 272/2004 in art. 84 al 2 prevede faptul ca vor fi aprobate prin hotarare de guvern tipurile de servicii specializate, precum si standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii, HG 1439/2004 privind serviciile destinate copilului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal - nu raspunde nevoii de protectie a acestui copil, datorita faptului ca aceste servicii nu sunt bine structurate, neexistand o corelare intre toti actorii implicati in sistem;
- desi una din atributiile Ministerului Public este cea de aparare a drepturilor si intereselor minorilor, atributie particularizata prin dispozitii speciale prevazute in codul de procedura civila, codul de procedura penala, precum si in alte acte normative, nu sunt numiti procurori care, sa instrumenteze numai cauze cu minori si nu sunt specializati  in acest sens.

Desi legislatia actuala reglementeaza desemnarea judecatorilor care sa solutioneze cauze cu minori, nu se prevede necesitatea specializarii acestora in problematica drepturilor copilului.
In strategia de reforma a sistemului judiciar aprobata de Guvern, Romania se angajeaza sa creeze un sistem legislativ unitar in ceea ce priveste protectia drepturilor minorilor, justitia pentru minori si responsabilitatile ONG-urilor care activeaza in acest domeniu. Toate acestea, in conformitate cu Conventia asupra Drepturilor Copilului si cu principiile acquis-ului comunitar (suprematia interesului superior al copilului, protectia copilului impotriva oricarui tip de abuz, de exploatare, respectarea libertatii acestuia,etc).
Sarcina celor care lucreaza in interesul copiilor este complicata de globalizare, de complexitatea relatiilor dintre state si de practica instituita de noile tehnologii. Se asteapta ca o retea de internet europeana, ce leaga putinii mediatori pentru copii, care au fost deja numiti, sa raspunda incercarilor de schimb de informatii si cooperare.
Raportul institutiei in anul 2004. Astfel, in anul 2004, au fost inregistrate 15 petitii referitoare la problemele copiilor si tinerilor, in contextul urmatoarelor categorii de drepturi: dreptul la un nivel de trai decent (art. 47 din Constitutia Romaniei); dreptul la ocrotirea sanatatii (art. 34 din Constitutia Romaniei); dreptul la viata si la integritate fizică si psihica (art. 22 din Constitutia Romaniei); dreptul la protectie speciala a persoanelor cu handicap (art. 50 din Constitutia Romaniei); dreptul la invatatura (art. 32 din Constitutia Romaniei). 
In anul 2005 Organizatia Salvati Copiii a primit 60 de petitii referitoare la incalcarea drepturilor copilului (dreptul la identitate, forme grave de abuz sexual, delincventa juvenila, marginalizare sociala, violenta domestica, inregistrare tardiva a nasterii, dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, trafic de  fiinte umane, repatriere, indemnizatii maternale, discriminare, adoptie, rapire civila, ajutor social, consimtamantul la deplasarea copilului in strainatate, incredintare copil, tutela, dreptul copilului la timp liber, abuz fizic, pensie de intretinere).
In Croatia resursele materiale pentru activitatea Avocatului copiilor, a adjunctilor acestuia i a departamentelor de servicii speciale sunt prevazute in bugetul de stat al Republicii Croatia. In Franta, bugetul anual are ca sursa unica fondul anual votat de Parlament. In anul 2004, acesta a fost de 1,9 milioane €, iar in anul 2005 suma a fost identica. In Irlanda de Nord, sursa de finantare este 100% de catre guvern, in Islanda bugetul pentru 2005 a fost de aproximativ 310.000 €, dintre care 70% pentru salarii. Principalele surse de venit: acoperit in totalitate de subventii guvernamentale si bineinteles ca exemplele pot continua.
In Romania actualmente sunt cheltuite resurse financiare pentru apararea drepturilor copilului de catre Asociatia Nationala Pentru Drepturile Copilului, Avocatul Poporului dar si Ministerul Public, institutii cu atributii in domeniu. Eficienta cu care sunt cheltuiti acesti bani publici este pusa la indoiala de cel putin doua motive: conflictul de interese si nespecializarea institutiei doar in aceasta problematica. Printr-o mai buna gestionare a acestor resurse realizata prin alocarea acestor bani unui departament specilizat consideram ca s-ar atinge mai bine obiectivul final, bunastarea copilului.
Analizand situatia concreta a copiilor din Romania, necesitatea infiintarii departmanetului "Avocatul copilului" este evidenta.
Asociatia Nationala Pentru Drepturile Copilului este un organ al puterii executive, putere care are prin excelenta atributii de administrare a resurselor in baza unui mandat (investitura) din partea Parlamentului. Nici Guvernul, nici Parlamentul nu au atributii de monitorizare, functiile lor fiind, in esenta, de administrare si legiferare. ANPDC nu are posibilitatea obiectiva de a monitoriza drepturile copilului si de a se controla pe sine insasi in ceea ce priveste buna administrare a resurselor alocate protectiei copilului.
Pe de alta parte, nu exista o subordonare intre administratia centrala si administratia locala, datorita principiului descentralizarii, fapt ale carui aspecte pozitive primeaza, fara indoiala, dar acest fapt creaza totodata un vid in privinta legaturii dintre implementarea drepturilor copilului.
Monitorizarea respectarii drepturilor copilului si crearea unei legaturi intre institutiile cu responsabilitati in domeniul drepturilor copilului ar crea premisele functionarii unui sistem eficient de protectie a acestor drepturi.
O astfel de legatura nu poate fi creata de ANPDC, care elaboreaza si implementeaza politicile din domeniul drepturilor copilului.
Departmentul Avocatul Copilului apare ca o solutie care, datorita independentei acestui departmanet si a atributiilor cu care va fi investit, va asigura atat monitorizarea drepturilor copilului, legatura dintre institutiile cu responsabilitati in acest domeniu, precum si punerea in practica a interesului superior al copilului in orice actiune implicand drepturile copilului.